Barrymore

            Ce este sufleorul  pentru teatru? Cât de important este el pentru un spectacol?

            Din afara acestui cerc al actorilor, regizorilor, scenografilor, etc. e greu să știm, pentru că el a fost creat dar ca noi să nu aflăm de el.

            Și totuși, aflăm ce înseamnă sufleorul pentru Barrymore, un actor acum bătrân, ni se dezvăluie relația oarecum dramatică a celor doi și ne răsare în minte o întrebare: oare așa este cu adevărat?

            Poate prezența lui Anton Tauf și a lui Ruslan Bârlea în Studioul Euphorion din Cluj că vor lămuri, sau, cel puțin, vă vor face mai curioși.

Steaua fără nume

            Stelele chiar umblă printre noi. Ele chiar iau forma oamenilor și pășesc precum o facem noi, dar o stea rămâne o stea.

            Pentru marin, ea este Mona, și este demnă să stea pe cer alături de Carul Mare sau de Ursa Mare, dar „o stea nu se oprește niciodată din drumul ei”. Nici drumul ei, spun eu, nu rămâne la fel. Peste tot pe unde a trecut rămâne ceva schimbat, poate în bine, poate în rău.

            Alături de Matei Rotaru, Ramona Dumitrean, Ovidiu Crișan, Dragoș Pop, Romina Merei, Emanuel Petran, Miron Maxim și a Andreei Papp, sub coordonarea Alexei Visarion, Steaua fără nume creată de Mihail Sebastian se oprește la TNC, măcar din când în când. Nu o ratați!

Nu vezi că stai în brațele mele, orbule?

            Stând și citind poemele lui Nichita Stănescu parcă ai impresia că a trăit demult, într-o epocă apusă, și, poate, așa și este. Nichita nu s-a stins, el încă se arată, ne privește din biblioteci, sau chiar din casele noastre.

            De data asta, însă, ne privește de pe scena Studioului Euphorion din Cluj.

            Asta cred eu că încearcă să facă și Anton Tauf, împreună cu Eva Crișan și Ramona Dumitrean, să-l readucă pe Nichita sub ochii spectatorilor, sub ochii oamenilor care, în aceste vremuri, au nevoie de puritatea lui.

            Domnul Tauf l-a cunoscut personal pe POET, ceea ce dă acestui „colaj” de poezie o unicitate, o prestanță aparte, raportată la arte opere asemănătoare, monologul, povestea cu care începe piesa. Nu un basm, nu o ficțiune, ci o realitate care a avut onoarea de a-l avea în ea pe Nichita, pe OMUL Nichita.

Frica circulă prin subteran

            Ce înseamnă primul volum de poezie? Nu libertatea de a alege exact ce vrei să faci?

            Asta înseamnă, de fapt, poezia: libertate, iar George Chiriac ne aruncă în ochi cu ea. El dărâmă inocența aparentă din Alice in wonderland și presară tot felul de lucruri simple ale vieții cotidiene prin a sa carte. De ce? Pentru a le putea dărâma.

            Lucruri mărunte precum „întunericul scărilor de bloc”, un „ceai în Moscova”, „bomboane confiate” sau o serie de „sosiri la Bellu” se transformă, ca și Alice, în frică, și încep să circule prin subteran. Oare câte feluri de frică sunt în subteran? Aflați. Uitați-vă la George, pentru că el umblă cu ele sa subraț pe post de motan Cheshire.

Re.volver

Re.volver de Livia Ștefan este ca povestea unei crime. Totul începe cu o dilemă de viață și de moarte, apoi apare imprevizibilul, ca o ruletă rusească pe venele altuia, și pasiunea, părerea de rău, dorul.

E ca la Powerpuff girls, numai că în loc de „Sugar, spice, and everything nice”, este aleasă viața, iubirea și roata sorții, iar în loc de trei fetițe iese cava inedit, o carte de poezie de care te atașezi atunci când o citești.

Totuși, cine moare? Cine știe? Poate un câine din București, poate dragostea eternă a cuiva, dar este cineva sau ceva la care ajungi să ții citind despre ea.

A, era să uit, e drăguț că nu e nici un punct (în afară de cele de pe „i”) în tot textul, dar e unul în titlu...

Cine te vede?

            Rar se întâmplă să se facă proiecții cu mai multe scurt-metraje, poate și fiindcă ele sunt „gustate” puțin de necunoscători.

            În ciuda acestui fapt, am văzut în Studio Art Club, noul spațiu al T.N.C oameni care au fost cuceriți de ce au văzut, oameni pe care, cred, îi voi vedea și data viitoare.

Nu credeți că totul e mecanic, că doar se aleg o mână de filme, se „aruncă” pe ecran și gata! Nu, spațiul te face să te simți ca acasă, iar faptul că stai în aceeași sală cu oameni care joacă în ceea ce se proiectează fac serile „Cine te vede?” mult mai interesante, te fac să te simți ca și cum ai fi și tu acolo, pe peliculă, alături de ei.

            Când m-am dus luna trecută la prima seară de acest gen am crezut că va fi ceva unic, care nu se va mai repeta, și deși urmează al treilea „Cine te vede?”, a fost ceva cu adevărat unic!

Cei doi gentlemeni din Verona

            Îmi place să greșesc. Îmi place ca ideile mele preconcepute să fie întoarse împotriva mea chiar de către mine.

            În primele 10 minute ale piesei „Cei doi gentlemeni din Verona” am crezut că am greșit venind în această seară (9 martie 2013) la premieră; la jumătatea piesei nu mai îmi părea rău, iar la final piesa mă cucerise. Abordarea modernistă își trădase, în sfârșit, ineditul, iar comedia își scoase la iveală drama( și viceversa).

            Așa că, doamnelor și domnilor, haideți și dumneavoastră să fiți cuceriți de acest spectacol în regia Adei Lupu! Haideți să fiți încântați de Ramona Dumitrean, Romina Merei, Cătălin Herlo, Cristi Grosu, Dragoș Pop și mulți alții! Veniți și veți vedea un Shakespeare Cotidian, un Shakespeare care este printre dvs.!

Idiotul

            Cristian Rigman bate în cortina metalică a Teatrului Național din Cluj, iar ea se ridică, nu cu „sesam deschide-te”, ci cu versurile „Piemo, priemo” ale unei modificate, superbe și foarte cathcy melodii rusești.

            Așa începe „Idiotul” de F.M. Dostoievski, în regia Annei Stigsgaard. Aceasta, alături de actori precum Ionu Caras, Anca Hanu, Romina Merei rezumă romanul în patru părți în două ore. Ăsta da „teatru de buzunar”!

            Astfel, suspansul romanului devine atât de dens în sală, încât se condensează și începe să picure deasupra publicului ce se hrănește acum din el precum o vor face actorii din ropotul de aplauze ce va urma.

            Haideți , și veți vedea un clasic al unui clasic; o superbă piesă de teatru, un roman, o întruchipare a pale litere de pe o foaie, o carte „mai mult ca 3D”, dacă vreți.

Cântăreața Cheală

            „Cântăreața cheală” în regia lu Tompa Gabor, sau o după-amiază într-o cutie de păpuși a unei copile de 5 ani care schimbă hainele păpușilor între ele și face personaje ce s-au cunoscut demult să refacă legăturile pierdute.

            Totuși, acest „copil” nu este străin de mari probleme sociale, astfel, piesa primește o tentă britanică și mai puțin metal a melodiei „We’re all living in Amerika” de la Rammestein.

            Din nou, această piesă surprinde prin raportul vremurilor în care trăim cu cele în care piesa a fost scrisă. Randomness-ul propus de Eugen Ionesco este, în opinia mea, mai calitativ decât cel făcut celebru de Gangman style  sau de Harlem shake.

            Haideți să vedeți un teatru de păpuși umane întruchipate în Elena Ivanca, Cătălin Herlo, Irina Wintze, Adrian Cucu, Angelica Nicoară și de Silvius Iorga, un fel de Master of puppets românesc.

Benvenuti in Italia

            Sunt extraordinar de fericit că într-o perioadă în care multă lume caută filme de acțiune sau S.F., există și persoane ca și Sorin Misirianțu (regizorul filmului), care vor să arate o oarecare normalitate a vieții cotidiene.

            În special, este foarte interesant faptul că de vorbește despre drama unui actor și a familiei sale care se mută în Italia din cauza condițiilor proaste de viață din românia și din cauza imposibilității de a-și întreține familia (un alt subiect de actualitate, mai ales în 2010 când a fost lansat scurtmetrajul).

            Cristi Rigman, Sorina Tițe, Cătălin Herlo, Dan Chiorean și micuțul Ștefan Simion, în producția asociației „Vocea românilor”, Scuola di Cinema, AfiFilms Cluj și a societății România s.r.l., prezintă 23 de minute de comedie, dramă și de o ambianță familiară, atât datorită temei cât și a spațiilor unde a fost filmat (Cluj și Roma).

Artă

            

            Trecând peste tot ce a fost acest scenariu de Yasmina Reza, peste toate premiile, peste toate premiile pe care le-a câștigat (prencum Marele Premiu „Moliére” pentru cel mai bun autor și cel mai bun spectacol 1995), rămânem totuși cu ceva incredibil, cu ceva cu adevărat pur prin simplitate, originalitate și onestitate.

            De ce spun asta? Pentru că e prima dată când văd un spectacol care m-a lăsat cu gura căscată și trebuie să mă „storc” să scriu ceva despre el. Artă nu este o piesă care apelează către rațiunea ta, ci care apelează către sufletul tău, tocmai deoarece te poți vedea pe tine însuți, oricine ai fi, pe scenă.

            Dan Chiorean (Serge), Sorin Misirianțu (Marc și regizorul) și Ruslan Bârlea (Yvan) arată, de fapt, relația dintre ceu mai buni prieteni. Arată faptul că drama, comedia și chiar răutatea ce ia naștere între ei/voi nu înseamnă nimic, deoarece această relație este o entitate de sine-stătătoare și nu ține cont de nimic decât de ea însăși. 

Madame Hooligan

...in deschidere la Dubioza Kolektiv

N-auzisem niciodata de ei, dar dupa doua melodii ascultate in deschidere la Dubioza Kolektiv(Silver Church)m-am indragostit! 
   Incredibil! pe tot parcursul concertului lor mi-am repetat mereu ca trebuie sa ajunga mari si cunoscuti, ca probabil sunt unguri, ca vreau sa-i chem la nunta mea!
   Solistul a cantat ireprosabil, iar tot restul a fost intr-o armonie hipnotica. 
   Pentru mine, concertul cu Dubioza nici n-a mai avut un asa impact mare, pentru ca am luat foc pe versurile lor, m-au trecut fiori ascultandu-le muzica si mi-a venit sa explodez de bucurie cand am realizat ca sunteti romani... 
   E reteta sigura pentru recapatarea patriotismului, a bunei dispozitii si a chefului de zbantuiala!  

  Solistul, este Radu Almasan(Bosquito), iar formatia este considerata una dintre cele mai de perspectiva de pe coasta de est, bucurandu-se de o larga apreciere in Los Angeles

http://www.bestmusic.ro/madame-hooligan/biografie-madame-hooligan/

http://www.youtube.com/watch?v=pvjg2OYd538

Dada Trans IT

Vrei sa simti cu adevarat ca viata e un spectacol pe a carui scena esti protagonist?

Du-te la Dada Trans It, unde prezenta sau lipsa ta influenteaza cursul lucrurilor, unde ai ocazia sa-ti dai seama cat de puternice sunt cuvintele, mai ales cand le spui… si, de asemenea, unde poti sa te afirmi fara sa vrei in lumea dadaista din contemporan.

Cristian Grosu si Ionut Caras sunt doi romani supusi “presedintilor” lor, dar totodata cu o permanenta atitudine, tipic romaneasca, de posesori ai sindromului superioritatii. Ei te servesc cu gustul ciobanesc al slanei si palincii, dar doar dupa ce ti-au dat dovada simplitatii tale si un sut in cur pe covorul rosu… Spectacolul se bazeaza pe complexitatea simplitatii... dupa ce te-au facut sa-ntelegi ca DADA esti tu, protagonistii iti vor dovedi ca e prea putin probabil sa ai cel mai mic habar ce-i DADA… 

ALCOOL-UL Adei Milea

Cati dintre noi nu se-mbata zilnic cu iluzii si muzica? Toti suntem alcoolici in ziua de azi, insa acum cineva s-a hotarat sa ne spuna povestea

.

Ada Milea(oaia mica), Bobo Burlacianu(Fara Zahar) si Cristi Rigman(Idiotul lui Dostoievski) ii melodifica gandurile poetului Ion Muresan de la Cluj, care spuse din perspectiva paharnicului, ne ajuta sa ne cultivam toleranta pentru noi si pentru apropiatii nostri pasionati de mireasma distileriei.

Niste versuri cu profunzimea filosofica a omului suprasaturat de mediocritatea realitatii spun o poveste cu “Alcool”, care consumat cu moderatie…te poate purta’n “Deliruri”.

Albumul poate fi cumparat de pe la concerte sau de la Ada, iar volumul de poezii al lui Ion Muresan il gasiti la editura Charmides sau la "Delicatese Florescu". Cat pentru cei dornici sa asculte melodiile de pe “Alcool” live, recomand spectacolul “Concert cu bucati din concerte” in care veti intalni si fragmente din “Cantecele de iarna pentru toate anotimpurile”(spectacol jucat doar la CLUJ). Si, de regula, orice alt spectacol petrecut in pub-uri Bucurestene si-i are ca protagonisti pe artistii albumului cu pricina.

http://www.youtube.com/watch?v=uIYSaVpFHLE

INSULA lui Naum

“E atata lume’n jur, iar eu sunt atat de singur…in curand vor fi si mai multi, eu voi fi si mai singur…” spune Robinson in timp ce o sirena desfranata, un canibal sentimental, niste sufragete, un ied fetish si alte personaje excentrice danseaza pe insula sa aproape pustie.

Cate poti spune despre un om daca afli ca are o alunita gri pe omoplat si cate complicatii pot aparea cand iubirea n-are limite?

Raspunsul e in povestea lui Gellu Naum cantata de artistii Teatrului National Cluj-Napoca (TNC) cu zdranganitul de chitara al Adei Milea pe fundal, o poveste pentru toate varstele ce injecteaza publicului buna dispozitie si lasa pe ganduri atat un pusti jucausi, cat si un profesor filosof sau o curtezana romantica…

Cantece de iarna pentru toate anotimpurile

“Mos Craciun, daca nu faci tot ce-ti spun… MA RAZBUN!” sunt cuvintele copilului crescut mare, care vrea sa simta ca “e sarbatoare”!

Ati vazut pana acum colindatori indoliati care canta la melodica, xilofon si scobitori?

Daca nu, probabil e timpul sa v-aduceti aminte cu zambetul pe buze de admosfera de sarbatoare, asa cum e ea, cu iz de mahmureala, buzunare goale, irascibilitate si penibilul caracterului romanesc din perioada festivitatilor nationale.

Ada Milea in rochie vaduveasca, Anca Hanu, revelionista tipica cu miros de sarmalute’n haine, Cristi Rigman, o bunicuta ortodoxa foarte pasionala, Miron Maxim, un trompetist cu probleme existentiale de iubire si Romina Merei, o micuta copila cu talent sopranicesc spun povestea Craciunului, asa cum e el, la noi, in Romania, prin spectacolul “Cantece de iarna pentru toate anotimpurile”, jucat la TNC cu fiecare ocazie in care mai ninge unpic.

(Iata si o "repetitie in bucatarie" a unei melodii. mai gasiti si alte repetitii in bucatarie pe facebook-ul Adei Milea)

http://www.facebook.com/photo.php?v=544811085552601&set=vb.56666644088&type=2&theater