Steaua fără nume

            Stelele chiar umblă printre noi. Ele chiar iau forma oamenilor și pășesc precum o facem noi, dar o stea rămâne o stea.

            Pentru marin, ea este Mona, și este demnă să stea pe cer alături de Carul Mare sau de Ursa Mare, dar „o stea nu se oprește niciodată din drumul ei”. Nici drumul ei, spun eu, nu rămâne la fel. Peste tot pe unde a trecut rămâne ceva schimbat, poate în bine, poate în rău.

            Alături de Matei Rotaru, Ramona Dumitrean, Ovidiu Crișan, Dragoș Pop, Romina Merei, Emanuel Petran, Miron Maxim și a Andreei Papp, sub coordonarea Alexei Visarion, Steaua fără nume creată de Mihail Sebastian se oprește la TNC, măcar din când în când. Nu o ratați!

Nu vezi că stai în brațele mele, orbule?

            Stând și citind poemele lui Nichita Stănescu parcă ai impresia că a trăit demult, într-o epocă apusă, și, poate, așa și este. Nichita nu s-a stins, el încă se arată, ne privește din biblioteci, sau chiar din casele noastre.

            De data asta, însă, ne privește de pe scena Studioului Euphorion din Cluj.

            Asta cred eu că încearcă să facă și Anton Tauf, împreună cu Eva Crișan și Ramona Dumitrean, să-l readucă pe Nichita sub ochii spectatorilor, sub ochii oamenilor care, în aceste vremuri, au nevoie de puritatea lui.

            Domnul Tauf l-a cunoscut personal pe POET, ceea ce dă acestui „colaj” de poezie o unicitate, o prestanță aparte, raportată la arte opere asemănătoare, monologul, povestea cu care începe piesa. Nu un basm, nu o ficțiune, ci o realitate care a avut onoarea de a-l avea în ea pe Nichita, pe OMUL Nichita.

Idiotul

            Cristian Rigman bate în cortina metalică a Teatrului Național din Cluj, iar ea se ridică, nu cu „sesam deschide-te”, ci cu versurile „Piemo, priemo” ale unei modificate, superbe și foarte cathcy melodii rusești.

            Așa începe „Idiotul” de F.M. Dostoievski, în regia Annei Stigsgaard. Aceasta, alături de actori precum Ionu Caras, Anca Hanu, Romina Merei rezumă romanul în patru părți în două ore. Ăsta da „teatru de buzunar”!

            Astfel, suspansul romanului devine atât de dens în sală, încât se condensează și începe să picure deasupra publicului ce se hrănește acum din el precum o vor face actorii din ropotul de aplauze ce va urma.

            Haideți , și veți vedea un clasic al unui clasic; o superbă piesă de teatru, un roman, o întruchipare a pale litere de pe o foaie, o carte „mai mult ca 3D”, dacă vreți.

INSULA lui Naum

“E atata lume’n jur, iar eu sunt atat de singur…in curand vor fi si mai multi, eu voi fi si mai singur…” spune Robinson in timp ce o sirena desfranata, un canibal sentimental, niste sufragete, un ied fetish si alte personaje excentrice danseaza pe insula sa aproape pustie.

Cate poti spune despre un om daca afli ca are o alunita gri pe omoplat si cate complicatii pot aparea cand iubirea n-are limite?

Raspunsul e in povestea lui Gellu Naum cantata de artistii Teatrului National Cluj-Napoca (TNC) cu zdranganitul de chitara al Adei Milea pe fundal, o poveste pentru toate varstele ce injecteaza publicului buna dispozitie si lasa pe ganduri atat un pusti jucausi, cat si un profesor filosof sau o curtezana romantica…