Cine te vede?

            Rar se întâmplă să se facă proiecții cu mai multe scurt-metraje, poate și fiindcă ele sunt „gustate” puțin de necunoscători.

            În ciuda acestui fapt, am văzut în Studio Art Club, noul spațiu al T.N.C oameni care au fost cuceriți de ce au văzut, oameni pe care, cred, îi voi vedea și data viitoare.

Nu credeți că totul e mecanic, că doar se aleg o mână de filme, se „aruncă” pe ecran și gata! Nu, spațiul te face să te simți ca acasă, iar faptul că stai în aceeași sală cu oameni care joacă în ceea ce se proiectează fac serile „Cine te vede?” mult mai interesante, te fac să te simți ca și cum ai fi și tu acolo, pe peliculă, alături de ei.

            Când m-am dus luna trecută la prima seară de acest gen am crezut că va fi ceva unic, care nu se va mai repeta, și deși urmează al treilea „Cine te vede?”, a fost ceva cu adevărat unic!

Cei doi gentlemeni din Verona

            Îmi place să greșesc. Îmi place ca ideile mele preconcepute să fie întoarse împotriva mea chiar de către mine.

            În primele 10 minute ale piesei „Cei doi gentlemeni din Verona” am crezut că am greșit venind în această seară (9 martie 2013) la premieră; la jumătatea piesei nu mai îmi părea rău, iar la final piesa mă cucerise. Abordarea modernistă își trădase, în sfârșit, ineditul, iar comedia își scoase la iveală drama( și viceversa).

            Așa că, doamnelor și domnilor, haideți și dumneavoastră să fiți cuceriți de acest spectacol în regia Adei Lupu! Haideți să fiți încântați de Ramona Dumitrean, Romina Merei, Cătălin Herlo, Cristi Grosu, Dragoș Pop și mulți alții! Veniți și veți vedea un Shakespeare Cotidian, un Shakespeare care este printre dvs.!

Idiotul

            Cristian Rigman bate în cortina metalică a Teatrului Național din Cluj, iar ea se ridică, nu cu „sesam deschide-te”, ci cu versurile „Piemo, priemo” ale unei modificate, superbe și foarte cathcy melodii rusești.

            Așa începe „Idiotul” de F.M. Dostoievski, în regia Annei Stigsgaard. Aceasta, alături de actori precum Ionu Caras, Anca Hanu, Romina Merei rezumă romanul în patru părți în două ore. Ăsta da „teatru de buzunar”!

            Astfel, suspansul romanului devine atât de dens în sală, încât se condensează și începe să picure deasupra publicului ce se hrănește acum din el precum o vor face actorii din ropotul de aplauze ce va urma.

            Haideți , și veți vedea un clasic al unui clasic; o superbă piesă de teatru, un roman, o întruchipare a pale litere de pe o foaie, o carte „mai mult ca 3D”, dacă vreți.

Cântăreața Cheală

            „Cântăreața cheală” în regia lu Tompa Gabor, sau o după-amiază într-o cutie de păpuși a unei copile de 5 ani care schimbă hainele păpușilor între ele și face personaje ce s-au cunoscut demult să refacă legăturile pierdute.

            Totuși, acest „copil” nu este străin de mari probleme sociale, astfel, piesa primește o tentă britanică și mai puțin metal a melodiei „We’re all living in Amerika” de la Rammestein.

            Din nou, această piesă surprinde prin raportul vremurilor în care trăim cu cele în care piesa a fost scrisă. Randomness-ul propus de Eugen Ionesco este, în opinia mea, mai calitativ decât cel făcut celebru de Gangman style  sau de Harlem shake.

            Haideți să vedeți un teatru de păpuși umane întruchipate în Elena Ivanca, Cătălin Herlo, Irina Wintze, Adrian Cucu, Angelica Nicoară și de Silvius Iorga, un fel de Master of puppets românesc.

Benvenuti in Italia

            Sunt extraordinar de fericit că într-o perioadă în care multă lume caută filme de acțiune sau S.F., există și persoane ca și Sorin Misirianțu (regizorul filmului), care vor să arate o oarecare normalitate a vieții cotidiene.

            În special, este foarte interesant faptul că de vorbește despre drama unui actor și a familiei sale care se mută în Italia din cauza condițiilor proaste de viață din românia și din cauza imposibilității de a-și întreține familia (un alt subiect de actualitate, mai ales în 2010 când a fost lansat scurtmetrajul).

            Cristi Rigman, Sorina Tițe, Cătălin Herlo, Dan Chiorean și micuțul Ștefan Simion, în producția asociației „Vocea românilor”, Scuola di Cinema, AfiFilms Cluj și a societății România s.r.l., prezintă 23 de minute de comedie, dramă și de o ambianță familiară, atât datorită temei cât și a spațiilor unde a fost filmat (Cluj și Roma).

Artă

            

            Trecând peste tot ce a fost acest scenariu de Yasmina Reza, peste toate premiile, peste toate premiile pe care le-a câștigat (prencum Marele Premiu „Moliére” pentru cel mai bun autor și cel mai bun spectacol 1995), rămânem totuși cu ceva incredibil, cu ceva cu adevărat pur prin simplitate, originalitate și onestitate.

            De ce spun asta? Pentru că e prima dată când văd un spectacol care m-a lăsat cu gura căscată și trebuie să mă „storc” să scriu ceva despre el. Artă nu este o piesă care apelează către rațiunea ta, ci care apelează către sufletul tău, tocmai deoarece te poți vedea pe tine însuți, oricine ai fi, pe scenă.

            Dan Chiorean (Serge), Sorin Misirianțu (Marc și regizorul) și Ruslan Bârlea (Yvan) arată, de fapt, relația dintre ceu mai buni prieteni. Arată faptul că drama, comedia și chiar răutatea ce ia naștere între ei/voi nu înseamnă nimic, deoarece această relație este o entitate de sine-stătătoare și nu ține cont de nimic decât de ea însăși.